Sorin Basangeac: Un autor în mantia de Mefisto sau de călugăr benedictin, „Paparazzo în marile mahalale”, „Nocturnă cu nebunul satului”, Editura Pastel, Braşov, 2009

„Paparazzo în marile mahalale” aduce în atenţie şi un autor din familia rară a ironiştilor, în frunte cu Marin Sorescu, dar şi Romulus Vulpescu şi Emil Brumaru. Inventivitatea de limbaj poetic, în formă de mononimuri –  cum le spune – este şi-n acest al doilea volum, extraordinară. Nu, nu avem doar forma aceea de texte ce trec din gură în gură, precum: „Aplecându-se Arthur…”, aceasta poate fi, eventual, un punct de plecare în construcţia fastuoasă a unui volum de sine stătător, original: „…Sub Turnul Negru, străjuind/şi azi străvechiul burg Corona/prin coamă Eol se-alinta/ca pe faleză, la Belona,/plutind spre larg, m-am tulburat/şi am scăpat din frâu timona,/corabia s-a spart de-un val,/ca de-un blestem, dar n-am fost Iona,/ba nici Othello cel turbat/cu „dă-mi năframa, Desdemona!”/…Parfumul unic s-a pierdut/într-un tsunami de Rexona/sideful perlelor s-a stins/cu pensula şi acetona…” Şi-n formula aceasta sunt elaborate mai toate poemele, fascinant fiind extraordinarul joc vocabularistic – ca să folosim un termen rebarbativ. Parcă ţopăi tot timpul pe cuvinte, din care, până la urmă, se încheagă un tablou de viaţă, cu o anume culoare locală şi o tipologie, când caricaturizată, când îngroşată, când silfidă – evident, cea feminină – când chiar serioasă. Cu o astfel de varietate stilistică, tipologică, dar şi tematică, dl. Sorin Basangeac nu plictiseşte deloc – chiar dacă primejdia manierismului există – e antrenant şi cu mare haz. Chiar că e nevoie de o asemenea poezie. În fond, „Ridentem dicere verum” (Să spun adevărul râzând – zicea demult Horaţiu în „Satire” I, 1, 24), că şi-n neamurile acelea moravurile trebuiau îndreptate. Atâta cât poate face arta. În volumul de faţă, impresionant este limbajul poetic. De-o vervă extraordinară, autorul transpunându-se în ipostaza actorului care îşi joacă piesa pe scenă, în faţa unui public care se amuză copios.Aceasta este o faţă, dar se poate trece şi pe o alta: a unei lecturi în care cititorul se des-fată în universul umoristic, comic, satiric pe care-l creează  autorul.Şi mai e o faţă: cea de cronică rimată şi ritmată a unui timp care-i oferă autorului material de inspiraţie infinit.Inventivitatea nu este una strict de limbaj, ci, mai ales, de situaţie. Ceea ce nu surprinde! De la «Cherchez la femme!»,la «Pax americana», de la «Ruga unui păgân» la «For adults only» şi tot aşa, cu o plăcere rabelaisiană de a prezenta lumea prin care trece învăluit în mantia-i neagră de Mefisto sau de călugăr benedictin.Compoziţional, volumul aduce cel puţin două lucruri remarcabile – monorimia şi aşezarea versurilor după formula gazelului: „Mă doare-n cot, la propriu,/dar nu vreau frecţii cu carmol/şi nici alt leac ce pute,/împachetarea cu nămol/extras din Marea Moartă/şi-adus de un hagiu în ol...” («Foradults only»).