Balada pomului înflorit

1. Pom înflorit, pom înflorit,

Rămâi, mă rog ţie, la mine la geam,

Un an, şi încă un an,

Şi adu-mi, te rog, din înflorirea ta, o domniţă,

Cu condurii de argint şi-o rochiţă –

ca cerul în azur –

Şi prin deschizătura altiţei, ştiu eu ce să fur –

Ah, ştiu, rotunzii sâni,

Ca poamele ce cad toamna din pruni,

Şi cu ea, cu trupul ei strâns la piept,

Să mă uit pe cer, pe întregul sus,

Niciodată dus.

2. Te-am aşteptat, mândra mea, cu ochii zvâcnind în orbite,

Să vii cu toată floarea şi, pe şoptite,

Să-mi spui: Uite, am venit,

Să-ţi cânt cântecul de iubit

Şi să mă strângi în braţe, să mă strângi,

Dar nu de tot, să nu mă frângi,

Să fiu şi la vară, mereu în vară,

Înflorită şi fugărită pe scară –

Şi poţi să sui cât vrei, n-o să mă prinzi –

Ba, să alergi şi să-mi prinzi picioarele zvelte,

Să te aprinzi şi să arzi în focul focului de dor.

Eu o să fiu lut ars şi urcior,

Să bei din apa mea vie

Dimineaţa, când s-aude prin cer tril de ciocârlie

De răsărit şi de înflorire.

3. Şi de iubire, pom înflorit, de iubire,

Cât lumea şi pământul

Şi cât ţine cântul, la mine sub fereastră,

Cu domniţa de floare şi de boltă albastră,

În lumina ochilor mei, în lucirea apei,

Pom înflorit, adape-i

Din alba ta floare, din miresma ta,

Şi din roua de stea.

4. Şi-ţi mulţumesc pentru toate ce mi-ai dat,

Atunci de mult, când te-am găsit

Şi mi-ai rămas pentru toată viaţa dăruit,

Pom înflorit, îţi stau în genunchi cât pot de smerit.

Tu o să vii din nou la primăvară,

Dar eu de unde să mai iau o vară, şi încă o vară,

Doar dacă mă rog, tot aşa, în genunchi, la Sfântul Ilie

Să mă lase să duc cu mine două poame şi-o ie,

Să umblu zănatic, arzând de iubit,

Pe sub poala ta eternă, pom înflorit.

 

5. Da, dragul meu pom înflorit,

Cu lacrimi în ochi te rog smerit,

Fă aşa, cum e dat şi făcut,

Dă-mi din nou domniţa aceea de la început,

Să plec cu ea pe drumul de lună şi stele,

Iertat de toate păcatele mele –

Dar fericit, ah, fericit,

Cu ea-n braţe, iubirea mea, pom înflorit.